Despre Adevăr și alegeri
Mioara Iacob
12/1/2020


De cele mai multe ori, ne dorim să știm ce este în mintea oamenilor, ce gândesc, de ce acționează așa cum o fac, de ce iau decizii pe care noi nu le înțelegem…
Ni se întâmplă des să vrem să pătrundem în mintea cuiva și să aflăm:
– De ce a făcut asta?
– De ce a spus asta?
– De ce a plecat?
– De ce se poartă așa?
– De ce nu mă apreciază?
– De ce nu mă iubește?
– De ce mă înșală?
– De ce m-a părăsit?
De ce? De ce, de ce?! – la nesfârșit. Un chin continuu, care nu se mai oprește, ba dimpotrivă, se perpetuează și ia amploare.
Și atunci apare întrebarea: Cum fac să înțeleg?...
Toți suntem UNUL!
MioRa
Este cam dificil să înțelegem ce este în mintea altora, când noi, de cele mai multe ori, nu știm ce este în mintea noastră.
Este o diferență colosală între ceea ce gândim, ce simțim și ce spunem.
Trăim într-o continuă alegere, ca și cu „masca pe gură” – Să o pun, să nu o pun? Să mint, să nu mint?
Și atunci, este necesar focusul pe noi, pe gândul nostru, pe acțiunile noastre.
Primul pas este să ne înțelegem pe noi.
Apoi, observăm faptele celuilalt (dincolo de vorbe) și vom înțelege cel puțin două lucruri:
că suntem diferiți și
că fiecare are dreptul să gândească, să acționeze, să simtă diferit, să vorbească, să facă așa cum hotărăște el.
Să aleagă să trăiască pentru el, nu doar pentru ceilalți.
Noi nu putem face nimic să îl schimbăm pe celălalt. Noi putem doar să nu o luăm personal și să acceptăm că celălalt este diferit, face alte alegeri.
Că are viața lui, că are dreptul să decidă așa cum vrea, că are dreptul să plece sau să spună „NU”.
Putem alege acceptarea sau putem alege zbuciumul.
Cheia este să nu o luăm personal și să acceptăm tot ce vine.
La un moment dat, indiferent de ceea ce alegem noi, viața ne va pune, oricum, în fața altei alegeri – care ne place sau nu ne place.
Totul este dinamic, ciclic, cu început și sfârșit.
Există, înainte de toate, o lege: cea a Adevărului – indiferent că alegem să îl vedem sau nu, să îl rostim sau nu, să îl acceptăm sau nu, el se manifestă, dincolo de măști.
Alege să trăiești în sinceritate – cu tine și cu cei din jurul tău (chiar dacă, de cele mai multe ori, adevărul doare).
Alege să spui Adevărul, în primul rând ție, și în viața ta va apărea Pacea.
Însă, a spune Adevărul presupune curaj, schimbări, asumări, abandon etc.
Dar toate acestea însumează prețul Libertății.
Când îi spui celuilalt ceea ce dorește să audă, adică o minciună (chiar dacă gândul tău este altul, întregul corp îți spune să faci altfel, și totuși tu continui), ce crezi: îl minți pe celălalt sau îți spui ție o minciună?
Adevărul e că te minți, în realitate, tot pe tine.
Mai devreme sau mai târziu, viața îți va demonstra asta.
Unul, întotdeauna, este mințit dacă nu există sinceritate.
Poți alege să te minți, să îl minți, sau să fii sincer cu tine și cei din jurul tău, trăind în ADEVĂR.
Legea ARMONIEI.
Toți suntem UNUL!
MioRa
